Din seria noutatilor

Exceptand vremea deja enervant  de mohorata de afara, suntem bine.Ne facem de lucru cum putem, pe unde putem, cat mai inchis, din pacate.Abia astazi am reusit sa iesim la o plimbare adevarata, dar friguroasa ca in noiembrie.Ocazie cu care Daria mi a demonstrat ca e un real ajutor la cumparaturi.A adus pana acasa, pe mana, o plasuta cu niste capsuni si a fost tare incantata cand am ajuns sus si am felicitat o.Ii place sa se simta utila, importanta, sa aiba sarcini de adulti , atat cat poate ea.Si nu ii refuz aceste placeri, chiar o incurajez atunci cand e cazul, mi se pare ca e o forma de a o responsabiliza oarecum.Am ramas in urma cu vocabularul ei , care asa cum am mai spus, devine din ce in ce mai „stufos”.Plus ca incercarile ei de a pronunta cat mai corect anumite cuvinte sunt uneori pline de succes sau foarte aproape de pronuntia corecta.Spre exemplu , pe fratele meu il striga Papu, la un moment dat, numele real fiind Nicu.Dupa ce a trecut prin mai multe „incercari”, a ajuns sa i spuna „Icu”.Tatalui meu ii spune „cacaie”, trecut intai prin stadiul de „cacai” ,  desi il pronunta bine pe „t”.Insa asa i a iesit , asa il striga.E o amuzanta atunci cand ii cade ceva din mana , sau se loveste, sau se impiedica de ceva, se opreste si spune un „uuu”, exact cum aude pe la noi.La fel face si cand e surprinsa de ceva , exclama tare haios  „hiiii”.Ieri a mancat ceva nou si anume o mancarica de stefie cu carne de ied.I a placut mult combinatia.Acum doua zile a mancat pentru prima oara omleta cu branza, care iarasi i a placut, desi masa a durat mai mult, pentru ca a inceput sa mestece si ne am lalait vreo 45 de minute pana s a saturat.Da, e o noutate faptul ca trece mancarea prin masele, alea patru , insa mesteca.Pana acum inghitea direct sau tinea in gura pana se farama mancarea ori se ajuta de dinti, daca erau bucati.La ciorba e simplu, nu avem probleme.A iesit si al treilea canin, surprinzator fara nici cea mai mica reactie, poate decat scaune mai moi, dar fara febra mare , ca data trecuta.Al patrulea  e pe tun si el, nu mai are mult.Dupa asta , probabil urmeaza o pauza de eruptii dentare , pana vor incepe celelalte masele.In weekend a adormit cu mine si cu bunica, dar doar pentru ca vroiam eu sa ma odihnesc.Se pare ca am depasit etapa cu adormitul exclusiv cu mine.Si ce ma bucur!Ii povestesc in momentele noastre de tandrete, cand vine si se aseaza la mine in brate cu capul pe umar, cum la vara o sa merg la servici si o sa iasa la plimbare cu tati si cu Iaia, or sa mearga la bazin , la curte etc.Ma aproba verbal , dupa care sta cateva secunde si mi spune „mama, ba-ba-ba”, urmat de  semnul  ala din degete ce indica banii,  adica mami se duce sa faca bani :).Prin notiunea de servici al cuiva , inclusiv al nostru, ea a inteles bani.Si e corect rationamentul ei , daca stau sa cuget putin :).Ii place la nebunie sa iesim cu masina.Doar noi doua.Sta cuminte in scaunel in spate, canta, apaluda, imi arata autobuzele, ambulantele, ma avertizeaza de verdele de la semafor, e o incantare sa conduci cu ea.Cand vrea sa iesim cu masina, fie imi arata cosul unde sunt cheile, fie imi spune „bum-bum” si am inteles ce vrea.Incerc acum sa mi amintesc cuvintele pe care le stie ea, pe care le pronunta corect sau aproape corect, in limbaj propriu bebelusesc , indescifrabil, dar amuzant la maxim.Pai stie asa:

mama=mama,  mamu=mami, tati=tati, Iaia=bunica, Lolu=Doru, Icu=Nicu, cacaie=tataie, buba=buba, baba=baba, bebe=bebe, goga=gandac, nuna=luna, Nana=Dana, papa=tot ce tine de mancare, gagaga=galeata, na=nas, pu=pui, dinte=dinte, ia, ia=alo, alo, Nina=Nina, Patu=Pati, popa=popa/preot, apa=apa, bababa=banana, bum, bum=masina, oua=ou, caca=gunoi, caca=pisu, coca -coca=uta, uta, ba-ba=bani, lele=la revedere, pa, pa=pa, cucu=cuc, coco=gaina, buf=cazatura, nani=somn, nu=nu, da=da, pupu=pupaza, Teety=Tweety, Ta=Tom, dida=pasarica( deslusit in final), liagu= nedeslusit inca, pupa=hopa,bau- bau=bau, go=minge.

Or mai fi , atat mi am amintit acum.In rest , stie orice misca , orice discutam noi, orice vrem sa facem , desi nu pare capatata deloc de discutie, pricepe tot.Adica se joaca langa noi , dar urechile sunt ciulite la ce se discuta, povesteste.Nu mai am loc de ea in ceea ce priveste raspunsul la telefonul fix.Cum suna , se instaleaza pe canapea , ridica receptorul si asteapta intai sa vada cine e.Daca incerc sa iau eu comanda, sunt „certata”.Imi cere sa o dau cu crema cand iesim afara.Asta observata tot de la mine.Are crema ei speciala, asa ca ma conformez, ca doar mi am dorit fetita, nu?Jucariile sunt pe zi ce trece tot mai neinteresante si devin din ce in ce mai abandonate, acolo in lumea lor, unde Daria se plictiseste foarte repede.Ii mai plimba pe bebelusi cu caruciorul,  ocazional , doar cat sa nu uite sa conduca vehiculul :).Altfel,  ar sta numai afara.Daca am putea sa dormim in parc, sa mancam ( asta se mai intampla, la cate o gustare), in parc,  sa iesim in parc la 8 dimineata sau la 10 seara, ar fi perfect pentru Daria.Bine , nu neaparat parc, insa aer liber, poate sa fie si padure,  scari de escaladat, teritorii virgine si nedescoperite inca de ochiul ei agil si picioarele ei neostenite, centru la porumbei, orice, numai afara sa fie.

Cam haotic articolul asta , insa cu informatii pretioase pentru mine si pentru Daria, in viitor.

Anunțuri

4 gânduri despre “Din seria noutatilor

  1. noi la 1 an si 4 luni jumate avem 4 masele, 8 dinti si 4 canini. si anca a inceput sa mestece si dureaza mai mult pana mananca, painea cu unt si cascaval o devoreaza, ii place enorm mesteca repede repede.

    • oo…sunteti bine.Dariei abia la 1 an si 2 luni i a iesit primul dinte , de aia suntem in urma cu ei :).si Dariei ii plac tartinele cu unt sau crema de branza.asa e , masa se intinde pe mai mult acum de cand mesteca .

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s