Despre dor

Am avut un moment , acum 2 zile, cand o alaptam pe Ingrid, in care pur si simplu am vazut o pe Daria mica, bebelusa.Ma uitam la Ingrid , era imbracata cu un costumas de al Dariei, are cercelusii ei ….plus ca s a uitat cumva….la mine , asa cum se uita Daria mea.Si am avut un soc, cand am realizat asemanarea dintre ele.Mi am amintit de Daria si m a cuprins o nostalgie fantastica, recunosc.Mi e dor de ea cand era un ghemotoc mic, era toata un zambet.

Si imi mai amintesc ca la ea mi a fost mult mai greu.Primul copil, eram nelinistita, aveam emotii ca nu ma voi descurca, aveam intrebari cu zecile, ea era cu mult mai mica decat Ingrid, respectiv 500 de grame, care conteaza , da , foarte mult pentru un sugar.Ma pricopsisem exact atunci , la o saptamana dupa nastere  , cu o uriticarie pe care  nu o voi uita toata viata.Cald, mancarime, usturime, Daria trebuia alaptata, a fost cumplit cateva zile.Plus ca ea era toata bandajata la capsor din cauza unui streptococ urat dobandit cu succes din spital, care s a manifestat dupa iesirea din spital, de la o simpla bubita, careia nu ii acordase nimeni nici o importanta.

Asa ca , acum, cand ma uit in urma , constat ca am fost curajoasa, ca pana la urma m am descurcat si ca toate au trecut si s au uitat, pe undeva.Nu e usor acum, dar este altceva la al doilea copil.Cel putin pentru noi.Suntem mai relaxati, mai asezati, mai linistiti.

Spuneam ceva de dor……da, dorul Dariei de mine cat am stat in spital si prima despartire de ea , 4 zile.Am pupat o seara , miercuri , i am spus ca ne vedem curand.A dormit la bunici.Si mi a fost dor de ea in noaptea aia.

M a sunat in fiecare zi , la spital, sa mi spuna ca ma iubeste si sa ma intrebe cand vin acasa.Vineri, cand a venit la spital, nu s a dezlipit de mine , m a pupat incontinuu, iar la plecare i am vazut privirea trista ca pleaca fara mine , care m a sfasiat, desi ei nu i am aratat nimic, pentru ca exista intre noi o legatura mult prea puternica, incat sa nu si dea seama ca ma afecteaza ceva.Cand sunt suparata sau nervoasa, vine si ma imbratiseaza si ma pupa si ma alinta.

In toate noptile s a trezit intreband de mami, cand vine mami, mi e dor de ea, vreau sa vina acasa…..

Si mie mi a fost nu greu, extrem de greu, mai ales ca noi nu am plecat nicaieri fara ea , nu am stat mai mult de o zi fara ea , niciodata.Dar a trecut, insa am ramas cu imagini, amitiri si trairi in minte.Si astea nu prea trec.

Anunțuri

O noua minune….nasterea celei de a doua fetite, Ingrid Maria

O minune mica , pe nume  Ingrid Maria care  si a facut aparitia in familia  noastra , pe data de 15 august , la ora 9:12.S a nascut la maternitatea Panait Sarbu, maternitate despre care sunt multe de povestit.De bine, din fericire.Cel putin in cazul meu.

In primul rand multumim lui Dumnezeu pentru ca avem o fetita sanatoasa, ca nasterea a fost fara probleme, operatia de cezariana la fel.Multumesc totodata pentru ca am intalnit un medic cum putini mai exista in spitale, medic care inainte de statutul pe care il confera studiile medicale, este un  mare om.Si un mare domn.Un medic care profeseaza cu pasiune  pentru viata oamenilor .Medic care isi conduce echipa cu mandrie.Am intalnit acolo, oameni si dupa aceea medici , care salveaza  vieti.Nu stiu cum era inainte.Nu am nascut o pe Daria acolo, insa ce am gasit aici a fost exact ce mi am dorit de la o maternitate de stat.Respect, pasiune, incredere, sustinere, orice.Si nu vorbesc numai de medici, ci si de asistente, infirmiere, sistem in general.Care probabil s au schimbat ca si mentalitate, respect, ajutor….pacat insa ca au murit niste copii pentru a se intampla asta.

S a intamplat sa ma aflu in spital exact cand s au implinit 3 ani, de la tragedie.Am vazut din salon cum s a filmat pana spre seara, declaratiile medicilor etc.Si nu puteam sa nu ma gandesc, oare ce este in sufletul acelor parinti, ce durere cumplita sa ti pierzi copilul, pe care il protejezi atatea luni si il astepti atat de mult.

Nu vroiam decat sa merg mai repede sus, la bebelusa mea.Bebelusa pe care o cautam cu privirea de cum crapam usa.S o gasesc acolo, in patutul ei.S a intamplat intr o zi ca asistentele sa ne anunte ca au o urgenta, usa era incuiata.Ne au rugat sa asteptam putin.Am simtit ca sunt cele mai lungi minute din viata mea.Am vazut spaima pe fetele tuturor mamicilor.Daca urgenta era copilul meu, sau al altei mamici? Cand au deschis usa, a fost nebunie.Am mers intr un suflet la ea , sa  vad ca e bine .

Tot aici, sus…..mi e greu savorbesc despre asta….despre  sectia de terapie intensiva pentru nou nascuti, care comunica cu camera normoponderalilor.Ce am vazut acolo…..o sa mi ramana in minte mult de acum incolo.Bebelusi intubati, perfuzati, zeci de fire, luminite, incubatoare.Parinti care ieseau plangand si mi se rupea sufletul cand vedeam asa ceva.Parinti care inainte de a intra acolo, erau sterilizati si parasterilizati, imbracati in cate 2 halate, parinti care nu se clinteau de langa incubatoare si care plangeau unul in bratele altuia.Asistente care „patrulau” efectiv printre copii, care verificau din minut in minut fiecare bebelus, fiecare aparat, fiecare tubulet sau perfuzie sau orice ii tinea in viata pe micii luptatori.Unul dintre parinti a fost trimis de urgenta la Sp.Grigore Alexandrescu, pentru a i se opera bebelusul,  de o zi.A fost cumplit.Am auzit fara sa vreau toata discutia dintre medici si familie.Si i am multumit inca o data lui Dumnezeu pentru copiii sanatosi pe care ni i a dat.

Asistentele dragute.Te ajutau cu pozitionarea bebelusului la san, te incurajau sa alaptezi, sa stai cu bebelusul tau chiar daca erau mame cu bebelusi nascuti de 2 ore.Nasteri normale.Sau cezariene la care lactatia inca nu se instalase.Vorbeau frumos, respectuos.Pentru mine si pentru psihicul meu a contat extrem de mult.Si cred ca pentru fiecare mamica conteaza.Mai ales cand esti la prima nastere.Spre deosebire de nasterea Dariei, acum totul a fost diferit.In sensul bun.Adica asistentele nu te certau ca nu stii sa alaptezi.Te certau daca cumva indrazneai sa „aterizezi” in halat sau cu obiecte nesterilizate in camera bebelusilor.Camera,  unde totul era steril, de la protectoarele pentru mamelon ale fiecarei mamici care folosea unul, pana la pompele de san.Am vazut chiar chiuvete speciale unde curgea apa sterila.Si mi s a parut perfect normal.Chiar explicau faptul ca intre „starea de bine ” a unui bebelus si una grava este o linie atat de fina , incat in mai putin de 5 minute poate fi transferat in cealalta camera, a terapiei intensive.

Spuneam ceva despre confortul psihic…..daca la Daria nu am reusit sa o alaptez in spital, ci doar sa ne „cunoastem”, acum a fost diferit.

Am ajuns la spital la ora 6:30.Cu o seara inainte am fost tensionata.Nu am raspuns la nici un mesaj, la nici un telefon.Nu stiu de ce , asa am simtit.Eram ….melancolica, stiam ca  madespart de o etapa extrem de frumoasa pentru mine , insa constienta ca incepe una cu mult mai minunata.La spital era o liniste teribila, tocmai pentru ca a fost si o mare sarbatoare..Fara agitatie, totul calm.M am ocupat de intrenare, mi am luat un bagaj mic, de mana, urmand ca Alin sa mi aduca restul dupa ce paraseam terapia intensiva.Recunosc ca nu am fost eu.Eram extrem de emotionata, de speriata, de tensionata.M am schimbat si am urcat in sala de travaliu a nasterilor normale, urmand sa astept sosirea medicului, de fapt pregatirea lui si a salii de operatie.Cand au venit asistentele si mi au spus ca totul este gata, parca nu  puteam sa parasesc sala aia.As fi vrut sa o mai tin in burtica, sa ma intorc acasa ….nu stiu un sentiment foarte ciudat oricum.De frica, de emotie.Medicul anestezist, iarasi un profesionist.O profesionista, de fapt.Medic care mi a explicat fiecare degetel al ei  de pe coloana mea, fiecare procedura, care a stat tot timpul operatiei langa mine, care m a incurajat.Medicul meu la fel, asistentele la fel.La ora 9 si 12 minute se nastea fetita noastra , Ingrid Maria, bebelusul cu nr 34.Cu o greutate de 3300 de grame, 52 de cm si Apgar 9.Mi au adus o dupa cele 4 minute .A fost ……pfuuuu….emotionant e putin spus.Cand am vazut o atat de mica, de dragalasa, mi am amitit de Daria.A fost un moment sublim, momente ca acestea iti raman pe retina , in memorie , toata viata.Am imaginile lor de la nastere perfect in minte.

Dupa operatie am fost transferata la terapie intesiva, unde am ramas pana a doua zi la 6 dimineata.Tot la terapie, asistentele mi au adus bebelusa.Sa o vad din nou, sa o tin in brate.A fost minunat….

M am mobilizat imediat, dimineata urmatoare, mult mai usor decat la prima nastere.Poate si pentru ca o am pe Daria, stiam ca ea are nevoie de mine , asa ca m am ridicat imediat.La 12 eram deja cu bebelusa , sus in sala de alaptat.Lactatia nu se instalase inca, insa am pus o la san, chiar si pentru cele cateva picaturi decolostru.Asta se intampla vineri.Sambata deja aveam lapte pentru pitica .

Suntem acasa de 8 zile, o alaptez exclusiv.Si iarasi e minunat….exceptand ranile, durerea care ma omoara, dar trec , stiu asta.Este deja schimbata.Tati spune ca a facut falcute :).In weekend o cantarim si vom vedea clar ce si cum.

Un alt capitol emotionant a fost intalnirea dintre fetele noastre.Daria nuse mai satura de ea.O mangaie , o alinta,  ii canta, ii citeste, o pupa.Nu avem loc de ea , mai exact.Se cunosc, Daria ma ajuta cu diverse.Am implicat o cat de mult pot , tocmai pentru a o responsabiliza.Sunt atenta la fiecare respiratie sa nu fac vreo diferenta, sa nu vorbesc pe alt ton cu cea  mica, sa fie totul identic pentru amandoua.

Mi a fost cumplit de greu sa ma despart de Daria cand am plecat la spital.Ma simteam vinovata cu ceva, asta era sentimentul, aveam impresia ca o parasesc cumva.Mai tarziu aveam sa aflu ca ei i a fost si mai greu fara mine .A plans in fiecare zi, a intrebat non stop cand vin acasa, iar noaptea se trezea plangand dupa mine .

Duminica ne am externat.Luni a fost evaluata de pediatra si totul a fost bine .Tot luni seara am iesit cu fetele la plimbare.Toti patru.M am simtit atat de minunat, de parca nu mai era nimeni ca noi :).Acum suntem in formula completa.Deocamdata ma descurc cu amandoua.Daria va incepe gradinita peste ceva vreme si probabil imi va fi mai usor sa ma organizez .

Multumesc tuturor celor care s au gandit la noi, care ne au incurajat si felicitat totodata.Multumesc lui Dumnezeu pentru copiii sanatosi pe care ni i a daruit si vreau doar rabdare, sanatate si putere sa le crestem .

Recitind articolul am observat cat de haotic am scris.Am vrut sa scriu acum, la cald.Pe fuga , e drept.Curand , ma voi organiza si voi incepe sa scriu despre aventura noastra in patru.

 

Prima zi de viataWP_20130815_013

5 zile dela nastere

WP_20130822_003

WP_20130815_021

WP_20130821_008

 

Emotiile de final

Final care se apropie din ce in ce mai repede.Peste nici 2 zile o vom vedea pe pitica .Am emotii mult mai mari ca la Daria, am emotii si pentru ca e prima oara cand plec atatea zile de langa ea, am emotii de cum va fi nasterea, apoi intalnirea lor de acasa….am in momentul acesta o gramada de intrebari si dileme si de toate.

Totodata, ma gandeam ca sunt ultimele zile de leneveala in burtica, ultimele miscari de bebelus, ultimele emotii legate de sarcina.Totul este pregatit, ea vad ca si a propus sa stea cumintica pana la final, desi in ultimele zile ne a cam dat semne ca ar vrea sa cam paraseasca vechea ei casa.

Acum…..sa asteptam.De maine dupa amiaza urmeaza pregatirea pentru operatie, adica fara masa dupa ora 16 si cel mai greu imi va fi sa ma despart de apa minerala , pe care am baut o cu tonele cred, in sarcina de acum.Joi dimineata plecam  , va trebui sa fim la ora 6 la maternitate.

Daria este si ea din ce in ce mai nerabdatoare, nu stiu daca simte presiunea apropierii momentului sau este doar curioasa sa si vada surioara.Ne a transmis ca vrea sa vina sa o vada.O va aduce tati vineri sa se cunoasca.Pana atunci ne intreaba cat mai este pana joi.

Cam atat,  acum pe finalul celei de a doua sarcini, 9 luni minunate, pline de emotii, de frumos, de asteptare.A fost sublim, a fost asa cum ne am dorit, multumesc lui Dumnezeu pentru tot, a fost o sarcina frumoasa, fara nici un fel de probleme majore, o sarcina de care m am bucurat in fiecare secunda , exact cum a fost si la Daria. De saptamana viitoare incepem o alta aventura, sunt convinsa ca la fel de minunata, exceptand partile alea grele, care se uita imediat oricum.

Va urma

Nasterea Dariei……emotii, teama, extaz….bucurie deplina!

Asa cum scriam in articolul precedent, nasterea Dariei a avut loc pe data de 3 iulie 2009, ora 12:05,  36 de saptamani , frumoasa zi si speciala pentru mine , la fel cum pentru fiecare mama , nasterea unui copil reprezinta cea mai mare bucurie a sufletului.Am ajuns la spital cu o zi inainte pentru ultimele analize ce urmau a fi efectuate , cele uzuale.N e am cazat la rezervele spitalului Pantelimon , cele din co plata.Dupa acomodare A, a plecat spre Pitesti , pentru a reveni la 7 dimineata , urma marele eveniment.Am incercat sa mi fac sederea cat mai placuta , sa ma odihnesc .N am reusit , evident.La ora 12 noaptea mergeam la un ultim ecograf pentru a vedea bcf urile bebelususlui.M am gandit ca o sa ma linistesc dupa ce o sa vad ca bebe e bine si o sa pot adormi.Am dormit cred ca vreo 3 ore , dar iepureste, la 4 dimineata m am trezit.Am inceput sa ma plimb in rezerva , m am uitat la tv , chiar m am machiat :D.La 6 dimineata a venit A.Asteptam din clipa in clipa sa fiu chemata de doctora mea , sus , la sala de operatii.Doamne ce asteptare!Cand mi am auzit numele , mi a inghetat sangele in vene.A. era galben , nu putea vorbi .Am urcat. Nasterea a fost prin cezariana din motive medicale si prezentatie pelviana a fatului.Dupa lungi peripetii ( lui tati i au ridicat masina din fata spitalului , iar kitul nostru de celule stem  era fix in masina, noroc ca le am recuperat si masina si kitul ), am intrat in sala de  operatie .  Credeti ma nu stiu cum si pe unde am ajuns in sala de operatie , asa de tare ma coplesisera emotiile .Primul pas  al operatiei si foarte important de altfel:anestezia.Anestezistul mi a explicat intreg procesul anesteziei care a fost aleasa de mine , respectiv rahiperidurala.Ca sa ma destinda m a intrebat daca  am fost intepata vreodata de albine :).Am raspuns afirmativ cu specificatia ca am si alergie chiar :).Deja isi facuse treaba , anestezicul isi facea treaba :).Am vrut sa am mintea limpede si sa mi vad fetita in primele ei secunde de viata sa i aud primul plans, sa o sarut, sa o miros. Nu pot exprima in cuvinte ce emotii aveam cand ma gandeam ca mai am cateva minute si o sa mi vad fetita .Operatia a decurs normal ,  nu am simtit nici un fel de durere, simteam doar ca cineva umbla de voie prin burta mea.  De vazut nu am putut sa vad nimic si nu cred ca mi as fi dorit pentru ca in fata aveam un paravan alb , dar auzeam tot si vedeam figurile doctorilor care ma operau si care imi explicau fiecare pas pe care il faceau.Dupa  10 minute de la anestezie ,  am auzit o pe doctora  cand mi a zis :acum o scot pe bebe.Mi s a oprit respiratia si inima batea parca sa iasa din piept de atatea emotii. A fost prima senzatie de voma , simteam ca mi se face rau, datorita faptului ca doctora tragea de uter in jos pentru a scoate bebelusul.Asistentele mi au dat cu putin apa pe fata .M au mangaiat tot timpul.A contat foarte mult pentru mine .

Nici nu am apucat sa mi dau seama ce se intampla ca deja fetita mea tipa in mainile doctorei.Imediat au curatat  o, au aspirat o si mi au dat o sa o vad .Am avut ragaz pret de cateva secunde sa o vad.In  momentul ala  s a oprit timpul in loc pentru mine , simteam ca nimic nu e mai important decat ea , era asa de frumoasa ,  asa de curata , de fragila …mi au dat lacrimile cand am vazut o , asa micuta si frumoasa . Am iubit o din prima clipa!Au luat o pt celelalte proceduri , aveam sa o mai vad a doua zi , dupa ce ieseam de la terapie  cand trebuia sa merg la alaptat. Mesagerul dintre mine si ea  a fost doctora mea , care m a tinut la curent cu toate etapele.Nu a fost nevoie de incubator.A fost o noapte asa de lunga ….nu am putut dormi gandindu ma la ea , de abia asteptam sa se faca dimineata sa ma duc sa o vad, sa o mangai sa o observ mai bine .Am recunoscut o imediat , nici nu trebuia sa mi spuna ca este a mea , am ramas cu imaginea ei in minte .Am luat o in brate , era asa de mica si de frumoasa. Avea foarte mult par , asa cum mi o imaginasem.Toata lumea a laudat o .Doctora  a ramas surprinsa cat de bine s a comportat avand in vedere ca s a nascut mai devreme  de termen cu 4 saptamani . A fost o luptatoare!A avut 3 kg, 50 de cm si a primit apgar 9.Nu am decat cuvinte de lauda pentru profesionalismului si seriozitatea de care doctora mea , Diana Gheorghiu a dat dovada.II multumesc si acum pentru nasterea usoara si fara probleme pe care am avut o.Ii multumesc pentru deciziile pe care le a luat si pentru faptul ca mi tin fetita in brate. Totul a decurs normal, eu m am simtit foarte bine dupa operatie, bebe la fel asa ca luni deja am iesit din spital , ne am adus comoara acasa . Drumul a fost lung si cu mari emotii , pentru ca nu stiam cum sa facem …sa dam drumul la clima sa nu dam , sa i pun ceva pe cap sa nu, lucruri normale pentru orice parinti incepatori.Am trecut peste aceste ezitari usor si cu rabdare. Acasa am avut ceva emotii in prima noapte , dar ne am descurcat .Acum ne cunoastem, stau langa ea si nu mi vine sa cred ca este a mea , ca ea imi da dadea picioruse dimineata cand se trezea, nu mi vine sa cred ca mi s a implinit cel mai frumos vis …acela de a fi mama unei fetite sanatoase, frumoase.Mi s au risipit toate gandurile rele , toate emotiile si teama de dinainte, mi am raspuns la zecile de intrebari care imi chinuiau mintea in noptile mele pline de insomnii.Ma simt implinita , fericita, linistita!

Vineri  Daria Nicole a implinit o saptamana! Nu stiu cum  si pe unde a trecut timpul .Deja este foarte schimbata , parca se schimba pe zi ce trece. Astazi iesim la prima noastra plimbarica , la aer , de abia astept sa ies sa mi plimb pitica.

Ea este minunea noastra!

Ziua mult asteptata……

Nici nu stiu cum sa incep , sunt asa de emotionata incat nu mi gasesc cuvintele.Astazi am aflat ca Daria va veni pe lume vineri 3 iulie .Sunt speriata in acelasi timp.Pana acum doctora mea nu mi a dat de intels cat de grava e situatia , poate pentru a nu ma nelinisti mai mult decat sunt .Riscul ca bebelusul meu sa moara in utero este prea mare , asa ca orice zi de intarziere poate costa enorm :(.Maine plecam la Bucuresti pentru ultimul ecograf si vineri dimineata imi voi tine fetita in brate ……ce emotii , Doamne  nu se pot explica in cuvinte , mamicile stiu ce vorbesc .Nu mi doresc decat sa fie bine , sa o vad eu ca e sanatoasa , sa o simt langa mine.Cand ma gandesc ca vineri o sa mi vad fetita ,copilul asta atat de dorit  nu mai conteaza nimic altceva . Nici macar faptul ca nu pot dormi :).Tati este si el asa de emotionat, dar ne incurajeaza pe noi 🙂 .Ne rugam sa fie bine , sa fie sanatoasa si sa venim acasa repede unde o asteapta camera ei de printesa.

Cineva care va citi acest articol va fi foarte fericita , pentru ca Dariuta se va naste in aceeasi zi cu ea .Se stie ea :).

O sa ne intoarcem acasa trei , in loc de doi .Noi doi si ea , minunea noastra .Daria….te asteapta foarte multa lume acasa, o sa fii o rasfatata!

Te iubim si de abia asteptam sa te tinem in brate !